Este adevărat că unele curse sunt rezervate elitelor?
Una dintre marile frumuseți ale alergării constă în democratizarea sa incredibilă. La maratonul din New York, Berlin sau Paris, vei călca exact același asfalt ca recordmanul mondial. Vei traversa aceleași cartiere, vei suferi pe aceleași urcări și vei trece aceeași linie de sosire. Asta e rar în sport: imaginează-ți că poți juca un meci de tenis pe terenul central de la Roland Garros imediat după finală!
Cu toate acestea, persistă o mică voce: unele curse ar fi cluburi închise, inaccesibile amatorilor. Ce este cu adevărat?
Citadelele impenetrabile: Campionatele oficiale
Să începem cu evidența: da, unele curse sunt strict rezervate elitelor.
Este cazul Jocurilor Olimpice, Campionatelor Mondiale sau al campionatelor continentale. Aici, niciun număr de start „pentru publicul larg". Pentru a participa, trebuie să fii selectat de federația națională și să fi realizat minime (timpi de calificare) adesea stratosferice.
- Excepția care confirmă regula: Pentru JO Paris 2024, „Maratonul Pentru Toți" le-a permis 20.024 de amatori să alerge traseul olimpic în seara aceleiași zile ca proba de elită. O premieră istorică!
Filtrul performanței: Boston și alții
Dacă nu sunt rezervate „profesionistilor", unele curse aplică o selecție drastică bazată pe performanță. Maratonul Boston este cel mai faimos exemplu. Pentru a spera să te înscrii, trebuie să fi alergat un maraton certificat sub un anumit timp (faimosul „Boston Qualifier" sau BQ), care variază în funcție de vârstă și gen.
Pentru un bărbat de 18-34 de ani, trebuie de exemplu să fi alergat sub 3h00. Este un nivel de amator excelent, dar nu elită profesionistă. Este o barieră de intrare care creează prestigiu, dar care rămâne depășibilă cu (multă) antrenament.
Filtrul hazardului și al portofelului: Majors și Ultra-Trail
Alte curse sunt teoretic deschise tuturor, dar „rezervate" în practică celor care au noroc sau mijloace.
- Tragerea la sorți (Lottery): Londra, Tokyo sau Western States (ultra-trail mitic) au atât de multe cereri încât numerele de start sunt atribuite prin loterie. Poți fi cel mai lent sau cel mai rapid alergător din lume, șansa decide.
- Sistemul de puncte (UTMB): Pentru Ultra-Trail du Mont-Blanc la Chamonix, nu este suficient să plătești. Trebuie să fi terminat alte curse („Running Stones") pentru a-ți dovedi experiența. Nu este elitism de viteză, ci elitism de experiență... și financiar, deoarece acumularea acestor curse calificative costă scump în călătorii și înregistrări.
Realitatea terenului: un sport masiv inclusiv
În ciuda acestor excepții notabile, 99% din cursele din lume sunt deschise oricui este dispus să-și plătească numărul de start și să prezinte un certificat medical.
Mai bine, tendința actuală este spre hiper-incluzivitate. Barierele de timp (timpul maxim pentru a termina) sunt din ce în ce mai largi pentru a-i primi pe mersari și începători. Distanțe mai scurte (5km, 10km) sunt sistematic propuse la marginea maratoanelor pentru ca sărbătoarea să fie accesibilă tuturor.
Concluzie: Elitele au privilegiile lor, dar drumul este al tuturor
În final, „rezervarea" pentru elite se vede mai ales în detaliile logistice:
- Ei pleacă primii (boxul de elită) pentru a nu fi deranjați.
- Au propriile alimentări personalizate la mese.
- Nu plătesc numărul de start (sunt chiar plătiți să vină!).
Dar odată tras pistolul de start, distanța este aceeași. Ploaia udă pe toată lumea la fel. Și medalia de finisher are același greutate la gâtul primului și ultimului. Asta e magia alergării.
